Informatii despre Castelul Tepes
   
O.N.C.E.
Portrete de eroi -

– Locotenent Lepri G. Remus –

Flash news

Despre instituţie
Conducere
Sediu - Castelul Ţepeş
Legislaţie
Informaţii de interes public
Buletin informativ
Fişe de evidenţă


Cimitire de onoare
Mausolee
Mormântul Ostaşului Necunoscut
Monumente
Lista morţilor de război

Arhivă evenimente
Paşi prin istorie
Proiecte
Raport anual

Utilitate publică
Manual strămutări

Arhiva foto
Achiziţii
Diplome de excelenţă
Anunţuri
Download
Tabere de voluntari
Vitrina de carte
Legături utile


HOME      CONTACT

 

 


citește despre alți eroi

Fiul Anetei și al lui Giaccomo Lepri, Remus Lepri s-a născut la 19 noiembrie 1886, la București. Originar din Italia, tatăl său, de profesie inginer, s-a stabilit în România. Odată cu izbucnirea Războiului de Independență din 1877-1878, Giaccomo Lepri, pe atunci în vârstă de 23 de ani, s-a înrolat ca voluntar în armata română, luptând la Grivița și Plevna pentru patria adoptivă. După război, a primit cetățenia română și a fost înaintat ofițer în rezervă. S-a căsătorit cu românca Aneta și a avut doi fii; Romulus și Remus (1886).

După moartea prematură a mamei, sarcina educării celor doi băieți a revenit, în întregime, tatălui. Din anul 1887, familia Lepri s-a stabilit la Turnu Severin, locuind pe fostul bulevard Carol I.

A absolvit cursurile școlii primare și, ulterior, secția reală a Liceului Traian (1908) și Școala de Artilerie, Geniu și Marină, Secția de Marină (1910). În baza Ordinului Ministerului de Război nr. 2106, între 28 aprilie – 10 iunie 1910, a efectuat stagiul de ambarcare pe crucișătorul “ELISABETA”, ca sergent șef de cart. La 1 iulie 1910, a fost repartizat pe crucișătorul “ELISABETA”. În aprilie 1911, a fost mutat la Divizia de Dunăre, fiind repartizat împreună cu Virgil Dragalina pe monitorul “LASCĂR CATARGIU”. După șase luni, Dragalina a cerut să fie mutat la mare, iar Lepri a rămas în continuare în portul Galați. De aici, a fost mutat la Grupul Port-mine, devenind ofițer minier. La 1 octombrie 1913, a fost înaintat la gradul de locotenent. Peste ani, Virgil Dragalina și-l amintea ca un tânăr “melancolic, fire visătoare, un perfect camarad și un prieten desăvârșit”. În același timp, îl considera drept “cel mai frumos ofițer de marină: de statură mijlocie, însă bine legat, brunet, cu tenul alb și ochii negri visători; era deștept, amabil și politicos”.

Pe Remus Lepri îl întâlnim și într-o nuvelă umoristică, pe care Virgil Dragalina a intitulat-o La umbra randei.

La 1 iulie 1916, se afla la Grupul de vase port-mine, comandat de locotenent-comandorul Constantin Rădulescu, din Comandamentul Apărărilor sub Apă.

Dintr-o scrisoare adresată tatălui său, la 11 august 1916, aflăm că, înainte de această dată, fusese trimis pentru aproape o lună de zile la Turnu Severin, de unde apoi fusese rechemat. Referindu-se la apropiatul război, își asigura tatăl că nu îl va face de rușine. Din această scrisoare reieșea atât dorința lui ca, în situația în care nu ar fi putut fi util la marină, să fie trecut la armata de uscat, cât și puternica sa afecțiune față de tatăl său căruia avea grijă să îi trimită lunar bani din solda sa și pe care îl ferea, cât îi stătea în putință, de veștile care l-ar fi putut întrista.

Odată cu începerea războiului, și-a pus toată priceperea în slujba îndeplinirii misiunilor de luptă încredințate. Remus Lepri era considerat un ofițer destoinic și excelent specialist în mine, întrucât executase numeroase baraje de mine. În timp ce se afla cu o echipă de minieri într-o pădure de lângă Oltenița, în Ostrovul Mecica de pe Dunăre, i s-a încredințat misiunea secretă de a instala un baraj de mine de-a curmezișul Dunării, având la dispoziție 50 de mine tip “Rădulescu” (mine concepute și construite în atelierele Marinei de locotenent-comandorul Constantin Rădulescu). Scopul instalării barajelor de mine de la Mecica era de a împiedica navele inamice să distrugă podul de la Flămânda, construit în perspectiva trecerii unor forțe române la sud de Dunăre, în spatele trupelor inamice care acționau în Dobrogea.

După primirea acestui ordin, în ziua de 6 septembrie 1916, a scos minele din pădure și le-a așezat în cerc, chiar la liziera pădurii, urmnd ca barajul să fie instalat în timpul nopții. La ora 12.20 p.m., în timp ce sergentul Iacob David și soldații Cioroiu Enache, Cumpătă Nicolae Grecu Constantin și Stancu Constantin, care făceau parte din echipa aflată sub comanda sa, executau ultimele vrificări și legături necesare la mine, o mină a explodat prematur, provocând, prin simpatie, explozia în lanț a celorlalte mine. În această explozie, și-au pierdut viața atât locotenentul Remus Lepri, cât și sergentul Iacob David, împreună cu cei patru soldați. Locotenentul împreună cu cei patru marinari care și-au pierdut viața la Mecica au fost înmormântați, cu onorurile cuvenite unor eroi, în în curtea unei biserici din comuna Arsache, județul Vlașca, în apropiere de Giurgiu.

Tatăl eroului, Giaccomo Lepri, a primit vestea morții fiului său prin două scrisori expdiate, una de către comandantul Grupului de Vase Port-mine, locotenent-comandorul Constantin Rădulescu, iar cealaltă de comandantul său nemijlocit, locotentul Alexandru Gheorghiu.

În urma publicării în ziarul “Dimineața” a fotografiei locotenentului erou Remus Lepri, Giaccomo Lepri a trimis directorului ziarului, Constantin Mille, cele două scrisori, care au fost publicate în ziar sub titlul Moartea unui brav locotenent, Remus Lepri, din Marina Militară.

Aprecierile la adresa sa, conținute de aceste scrisori, sunt unanime. În acest sens, locotenent-comandorul Constantin Rădulescu scria, la 14 septembrie, 1916 “A fost un excelent ofițer de marină, cu o educație aleasă, și un caracter desăvârșit. Pierderea lui este plânsă de toți ofițerii de marină, de la cel mai mic până la amiral. A murit făcându-și datoria...căci a murit ca un erou.”. În același sprit, al recunoștinței pentru jertfa camaradului de arme, locotenentul Gheorghiu menționa în scrisoarea sa că a murit în “timpul serviciului pentru patrie”.

La puțin timp după moartea locotenentului Remus Lepri, fratele său mai mare, căpitanul de infanterie Romulus Lepri a împărtășit aceeași soartă. Făcând parte din Divizia de la Cerna, comandată de generalul Ioan Dragalina, și aflat în fruntea unei companii de mehedințeni, a săvârșit minuni de vitejie pe câmpul de luptă, participând la luarea muntelui Alionului și a Orșovei. La 14 octombrie 1916, în lupta de la Rasovița, a căzut eroic la datorie, lovit în piept de două gloanțe de mitralieră.

În anul 1931, cu un an înainte de moarte, tatăl celor doi eroi, Giaccomo Lepri, a reușit să deshumeze osemintele celor doi frați și să le ducă la Mausoleul Eroilor din Dobreta-Turnu Severin.

În semn de recunoștință pentru eroismul său, încă din timpul Primului Război Mondial, unui ponton de mine i s-a dat denumirea de “Lt. Lepri” iar, după război, la intrarea în serviciul Marinei Militare a celor patru canoniere din clasa “Chiffone”, una dintre ele a purtat numele său.

 

(Sursa: Comandor dr. Marian Moșneagu, Eroii Marinei Române, Editura Alpha MDN, Buzău, 2009)


- sus -

 





 Monumente în suferinţă

  Portrete de eroi

  Prietenii ne scriu


DOWNLOAD

Legea nr. 379/2003
privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război

Convențiile de la Geneva și Protocoalele Adiționale

Imnul Eroilor (mp3)



Copyright © 2006 Oficiul Național pentru Cultul Eroilor