Informatii despre Castelul Tepes
   
O.N.C.E.
Portrete de eroi -

Locotenentul în rezervă Victor E. Ioachimovici,
mort pentru Țară la Turtucaia în Primul Război Mondial

Flash news

Despre instituţie
Conducere
Sediu - Castelul Ţepeş
Legislaţie
Informaţii de interes public
Buletin informativ
Fişe de evidenţă


Cimitire de onoare
Mausolee
Mormântul Ostaşului Necunoscut
Monumente
Lista morţilor de război

Arhivă evenimente
Paşi prin istorie
Proiecte
Raport anual

Utilitate publică
Manual strămutări

Arhiva foto
Achiziţii
Diplome de excelenţă
Anunţuri
Download
Tabere de voluntari
Vitrina de carte
Legături utile


HOME      CONTACT

 

 


citește despre alți eroi
Portretul lunii aprilie

Jertfele dureroase ale Primului R ăzboi Mondial au lăsat goluri adânci în inima societății românești. Eroul la care ne-am oprit în această lună, locotenentul în rezervă Victor E. Ioachimovici, se înscrie în galeria de onoare a miilor de tineri români care au pierit în războaie pentru apărarea țării noastre. Parcurgând biografia acestuia, înțelegem că i-a fost destinat să aibă o existență exemplară: dacă nu ar fi pierit pe câmpul de luptă pentru înfăptuirea României Mari, ar fi avut, aproape sigur, o carieră de excepție în avocatură având în vedere faptul că Ioachimovici obținuse, cu mult înaintea vârstei de 30 de ani, diploma de doctor în drept la Universitatea din Paris.

Eroul nostru s-a născut la 24 februarie 1887, a participat la campania din Bulgaria din anul 1913 și avea să piară în luptele de la Turtucaia de la începutul primei conflagrații mondiale, unde a activat în Regimentul 36 „Vasile Lupu”. Misiunea acestuia era să apere sectorul I Staroselo – care alături de Sectorul II Daidâr și de Sectorul III Antimovo – forma structura principală de rezistență a capului de pod de la Turtucaia.

Imediat după intrarea țării noastre în război, în august 1916, Victor E. Ioachimovici își îmbrățișează pentru ultima oară părinții și pleacă să lupte pe frontul de la granița cu Bulgaria unde condițiile nu au fost deloc în favoarea armatei române: trupele noastre erau inferioare atât ca număr cât și ca armament din dotare. În ziua fatală de 24 august când aripa morții s-a abătut asupra Turtucaiei, silind-o la capitulare, când întregul regiment a fost capturat de inamic, viteazul locotenent Victor Ioachimovici, istovit de luptele grozave de la Staroselo, nemâncat și nedormit de trei zile și trei nopți cade în mâna dușmanilor. Evident nu alege să se predea: își scoate revolverul în care mai rămăseseră două gloanțe și cu fața spre Bucureștii lui iubiți, cu gândul la scumpii lui părinți, își trage în piept ambele proiectile aruncându-se în brațele Dunării.

În memoria lui și a camarazilor săi de luptă, toți eroi fără morminte, avocatul Emil Ioachimovici, tatăl locotenetului căzut în apărarea sectorului Staroselo care a rezistat cel mai mult în efortul de apărare a Turtucaiei, a ridicat în Cimitirul Belu din București, în anul 1929, un monument impresionant.

Monumentul, prin simbolistica sa, este un un exemplu și un izvor de inspirație, atât pentru cultul eroilor cât și pentru respectul pe care trebuie să îl manifestăm, în general, față de memoria morților noștri dragi cărora le datorăm devenirea noastră. Realizarea artistică de excepție și semnificația deosebită a acestui monument a determinat consiliul de redacție al revistei România Eroică, editată de Societatea Cultul Eroilor în perioada interbelică, să îi dedice mai multe pagini într-un număr din anul 1930.

Articolul reține, din povestirile familiei, cuvintele rostite de eroul locotenent Victor E. Ioachimovici atunci când s-a despărțit de cei dragi și a plecat să împlinească destinul său și al țării.

„De va fi să fim împresurați eu n-am să mă predau”

 

(Sursa: România Eroică, Supliment, 1930)


- sus -

 





 Monumente în suferinţă

  Portrete de eroi

  Prietenii ne scriu


DOWNLOAD

Legea nr. 379/2003
privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război

Convențiile de la Geneva și Protocoalele Adiționale

Imnul Eroilor (mp3)



Copyright © 2006 Oficiul Național pentru Cultul Eroilor