Informatii despre Castelul Tepes
   
O.N.C.E.
Portrete de eroi -

–Maiorul ȘTEFAN MIHĂILEANU –

Flash news

Despre instituţie
Conducere
Sediu - Castelul Ţepeş
Legislaţie
Informaţii de interes public
Buletin informativ
Fişe de evidenţă


Cimitire de onoare
Mausolee
Mormântul Ostaşului Necunoscut
Monumente
Lista morţilor de război

Arhivă evenimente
Paşi prin istorie
Proiecte
Raport anual

Utilitate publică
Manual strămutări

Arhiva foto
Achiziţii
Diplome de excelenţă
Anunţuri
Download
Tabere de voluntari
Vitrina de carte
Legături utile


HOME      CONTACT

 

 


citește despre alți eroi


In urma hotărârii României de a intra în Primul Război Mondial, în noaptea de 27 spre 28 august, Armata Română a trecut Carpații prin 18 locuri. Planul acesteia de război era eliberarea Transilvaniei și organizarea defensivei înspre Bulgaria. La rândul lor, inamicii României au conceput un plan de contracarare ce a presupus inițierea unui atac în Dobrogea cu trupe bulgaro-germano-turce, precum și organizarea unei defensive în Transilvania pe linia Mureșului, sub comanda generalului austriac Arz von Straussenberg.

În vâltoarea acestor evenimente este prins si ofițerul român al cărui profil de erou vi-l propunem pentru această lună. Toți camarazii care l-au cunoscut pe maiorul Ștefan Mihăileanu și care au luptat alături de el, l-au iubit și l-au admirat. Era un om din alte vremuri, când eroii erau altfel plămădiți. Cei care au avut ocazia să-i fie aproape în zilele războiului își amintesc cu emoție comportamentul eroului nemțean care solidariza cu soldații săi în provocările zilnice ale frontului precum frigul, foametea sau boala. Peste ani, un camarad de arme își amintește cum răspundea ofițerilor care vroiau să îl servească cu ceva de mâncare: „Lasă Domnule, când vor avea soldații, atunci voi avea și eu – altfel nu pot – și apoi trebuie să simțim cu toții că e război”.

Și el a simțit, într-adevăr, războiul până ce acesta l-a înghițit...

Determinate de eforturile armatei române de eliberare a Transilvaniei, Puterile Centrale au luat trupe germane de pe celelelate fronturi și le-au concentrat în zona Ardealului determinând retragerea trupelor române. Când inamicul începuse deja presiunea pe Valea Oituzului, maiorul Mihăileanu, dispunând de un singur batalion, dădea atacuri disperate în spatele dușmanului, reușind să alunge mai multe regimente de cavalerie bavareză și capturând tunuri, mitraliere și trenuri regimentare. Par imagini desprinse dintr-o poveste dar răniții întorși din prizonieratul nemțesc care au supraviețuit primei conflagrații mondiale au relatat aceste întâmplări. După trei zile de lupte grele pe Valea Uzului, când toți camarazii îi credeau pierduți, s-au trezit cu batalionul maiorului Mihăileanu, venind dinspre inamic. Soseau în cea mai perfectă ordine, aducând cu ei lunetele de la mitralierele și tunurile germane.

La puțin timp după aceste evenimente, în noaptea de 3 octombrie 1916, se hotărăște încetarea retragerii și trecerea la ofensivă, decizie care l-a bucurat nespus pe maior care avea să le zică subordonaților săi: „A dat Dumnezeu băieți și ne-a venit și ordinul mult dorit: astăzi trecem la ofensivă”.

Potrivit ordinului dat de comandant, trebuia atacată aripa dreaptă a inamicului. S-a pătruns prin pădure spre satul Poiana Uzului și deodată s-a deschis focul violent asupra soldaților maiorului Mihăileanu. Aceștia au făcut un salt înapoi, peste o vale și au ajuns într-o poziție defavorabilă față de cea a inamicului, de unde curgea o ploaie de gloanțe.

Comandantul calm și nepăsător față de acest iad de foc și de moarte dă ordin de atac: două companii să facă învăluirea de stânga, iar una să rămână pe loc și să reziste în fața inamicului. Situația fiind foarte critică, comandantul cere intervenția rezervelor, dar acestea nu sosesc. Către seară inamicul dezlănțuie un bombardament violent și ungurii pornesc la atac. Maiorul Mihăileanu, cu plutonul său pornește un atac fulgerător în cursul căruia, din păcate, eroul nostru își va pierde viața. O mitralieră inamică l-a lovit mortal și a fost găsit, după trei zile, de către trupele noastre cu mâna încleștată pe carabină, soarta rezervându-i astfel ocazia scrierii unei pagini glorioase din istoria neamului său.

(Sursa: Col (r)Octavian Mancu, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2007)


- sus -

 





 Monumente în suferinţă

  Portrete de eroi

  Prietenii ne scriu


DOWNLOAD

Legea nr. 379/2003
privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război

Convențiile de la Geneva și Protocoalele Adiționale

Imnul Eroilor (mp3)



Copyright © 2006 Oficiul Național pentru Cultul Eroilor